Provoacă absintul halucinații? Ce arată știința medicală

Pe scurt

Absintul nu provoacă halucinații și nu are proprietăți psihedelice. Tuiona, substanța activă din pelin, se găsește în băutură în cantități mult prea mici pentru a produce viziuni. Stările extreme descrise în trecut erau provocate de concentrația uriașă de alcool (adesea în jur de 70%) și de consumul cronic exagerat.

Absintul este o băutură alcoolică foarte tare. Este obținut dintr-un amestec de alcool distilat și plante aromatice, în special fenicul, anason și o specie de pelin numită Artemisia absinthium, de la care îi provine și numele.

Artiști celebri precum Vincent van Gogh sau Pablo Picasso erau mari consumatori de absint. În epocă, mulți credeau chiar că halucinațiile atribuite băuturii le-au inspirat unele dintre cele mai cunoscute capodopere.

Se presupunea că aceste viziuni erau provocate de tuionă, un compus chimic din pelin. Realitatea demonstrată de știința medicală este însă alta: absintul nu produce halucinații.

De unde a pornit mitul halucinațiilor?

Acest aperitiv verde a căpătat o aură legendară la sfârșitul secolului al XIX-lea în Paris. Scriitorii și pictorii boemi descriau trăiri intense și stări de visare după ce îl consumau, asociindu-le cu stimularea creativității.

Din acest motiv, absintul a primit denumiri poetice precum „Muza Verde” sau „Zâna Verde”.

Abia în anii 1970, cercetătorii au început să studieze riguros tuiona și efectele sale reale. Până atunci însă, absintul fusese deja interzis timp de decenii în numeroase țări.

Alte efecte atribuite absintului în trecut

Pe lângă halucinații, absintul a fost acuzat în trecut de producerea unor tulburări psihice grave, cum ar fi episoade de manie sau psihoză (pierderea contactului cu realitatea). Se credea că aceste stări împingeau oamenii la gesturi necontrolate și violență.

I se atribuiau de asemenea spasme musculare, amorțeală și convulsii. Medicii vremii vorbeau despre „absintism”, o boală distinctă despre care știința modernă a dovedit că nu era altceva decât alcoolism cronic în stadiu avansat.

Mituri istorice vs. explicații medicale reale

Când și de ce a fost interzis absintul?

Presiunea de a interzice băutura a venit din partea medicilor și a autorităților, pe fondul creșterii alarmante a consumului de alcool.

Punctul critic a fost atins în anul 1905, în urma unei crime cutremurătoare din Elveția. Un fermier și-a ucis familia, iar ancheta a scos în evidență faptul că bărbatul băuse două pahare de absint înainte de atac.

Deși anchetatorii au ignorat cantitățile uriașe din alte băuturi alcoolice consumate de bărbat în aceeași zi, vina a căzut pe absint. În urma unui referendum organizat în 1908, Elveția a aplicat interdicția totală în 1910, măsură preluată treptat și de alte state europene.

Reglementarea europeană a tuionei

Cercetările moderne au stabilit că tuiona afectează sistemul nervos doar în doze uriașe, care nu se pot atinge prin consumul de absint.

Uniunea Europeană nu a impus niciodată o interdicție generală la nivel comunitar. În schimb, prin Directiva 88/388/CEE adoptată în 1988, s-a stabilit o limită strictă de siguranță: maximum 35 mg de tuionă pe kilogram în băuturile produse din specii de pelin.

Ce se ascunde, de fapt, în spatele acestor efecte intense?

Cercetările au demonstrat că stările atribuite băuturii erau rezultatul direct al concentrației uriașe de alcool.

Pe lângă alterarea stării mentale, consumul masiv perturbă profund organismul, fiind demonstrate multiple efecte negative ale alcoolului asupra somnului și capacității de refacere nocturnă.

Când consumi alcool în cantități foarte mari, creierul și corpul reacționează puternic. Persoanele din epocă dependente de absint beau cantități masive zi de zi.

Multe simptome ale „absintismului” coincid cu cele ale intoxicației etilice severe. Halucinațiile pot apărea în formele grave de dependență, în special în sevrajul alcoolic (reacția periculoasă a corpului când o persoană dependentă întrerupe brusc consumul de băutură).

În ceea ce privește artiștii boemi, aceștia experimentau dezinhibarea tipică primelor faze ale stării de beție:

• stare de euforie și relaxare;
• entuziasm și scăderea inhibițiilor;
• încredere crescută în forțele proprii.

În plus, mulți artiști din Parisul secolului al XIX-lea asociau consumul de alcool cu substanțe precum opiul sau hașișul.

Este absintul modern diferit de cel din trecut?

Diferențele sunt nesemnificative din punct de vedere toxicologic. Analizele realizate pe sticle originale de absint produse înainte de 1915 au arătat concentrații de tuionă comparabile cu cele din sticlele fabricate astăzi conform normelor europene.

Singura diferență reală este că pe piața actuală există și sortimente cu o tărie alcoolică adaptată preferințelor moderne.

Cât alcool conține absintul?

În secolul al XIX-lea, absintul avea o tărie obișnuită între 45% și 74% volum alcoolic, mărcile populare având frecvent în jur de 70% alcool pur.

Din cauza acestei tării remarcabile, excesul poate duce a doua zi la stări fizice chinuitoare, făcând adesea necesară apelarea la metode eficiente pentru ameliorarea mahmurelii.

În prezent, majoritatea mărcilor de pe piață păstrează o tărie ridicată, cuprinsă între 40% și 75% alcool. Din acest motiv, el se bea în mod tradițional diluat cu apă rece.

Când să ceri ajutor medical

Din cauza tăriei alcoolice foarte mari, absintul poate duce rapid la intoxicație acută.

Sună imediat la numărul de urgență 112 dacă o persoană care a băut alcool prezintă oricare dintre aceste semne:

• vărsături repetate în timp ce este somnolentă sau confuză;
• respirație rară (sub 8 respirații pe minut) sau neregulată;
• piele palidă, umedă sau cu tentă albăstruie;
• stare de inconștiență și imposibilitatea de a o trezi.

De asemenea, dacă o persoană care consumă alcool zilnic întrerupe băutura și începe să aibă tremurături severe, transpirații, agitație, halucinații sau confuzie, apelează de urgență la 112. Aceasta poate dezvolta delirium tremens, o complicație majoră a sevrajului alcoolic ce pune viața în pericol.