Este important să menționezi medicului orice dureri de oase, acestea fiind adesea printre primele semne ale bolii.
Leucemia limfoblastică acută (cunoscută și ca leucemie limfocitară acută sau LLA) este un tip de cancer al sângelui și al măduvei osoase. În cazul acestei boli, organismul produce în exces un anumit tip de celule albe (leucocite), numite limfocite. Fiind o formă acută, adică agresivă, boala progresează rapid dacă nu este tratată.
LLA este cel mai frecvent tip de cancer întâlnit în rândul copiilor, riscul cel mai mare fiind la copiii cu vârsta sub 5 ani. Cu toate acestea, boala poate apărea și la adulți.
Există două subtipuri principale: LLA cu celule B și LLA cu celule T. Majoritatea formelor de LLA răspund bine la tratament, iar șansele de remisiune completă (dispariția semnelor de boală) sunt mari în cazul copiilor. La adulți, rata de remisiune este ceva mai redusă, dar opțiunile de tratament se îmbunătățesc constant datorită progreselor medicale.
Prezența bolii slăbește sistemul imunitar și afectează coagularea sângelui, ceea ce crește riscul de sângerări și infecții frecvente. Printre cele mai comune semne și simptome se numără:
Cauzele exacte care declanșează leucemia limfoblastică acută nu sunt încă pe deplin cunoscute de către medici.
Deși cauzele directe rămân necunoscute, specialiștii au identificat câțiva factori care pot crește riscul de a dezvolta LLA.
Persoanele expuse la niveluri ridicate de radiații (cum ar fi supraviețuitorii unor accidente nucleare) prezintă un risc mai mare de a dezvolta această formă de leucemie.
Studiile arată că expunerea masivă la radiații crește riscul de leucemie acută chiar și la câțiva ani după eveniment. În ceea ce privește investigațiile medicale uzuale (cum sunt radiografiile), dozele de radiații folosite în prezent sunt foarte mici. Medicii subliniază că riscul de a amâna o radiografie necesară pentru diagnostic este adesea mult mai mare decât riscul expunerii în sine, chiar și în timpul sarcinii. Dacă ai nelămuriri, discută deschis cu medicul tău.
Contactul prelungit cu anumite substanțe chimice toxice, cum este benzenul, precum și anumite tratamente anterioare de chimioterapie, sunt asociate cu un risc crescut de apariție a bolii.
Unele medicamente folosite în chimioterapie pot crește riscul apariției unui al doilea tip de cancer pe parcursul vieții. Dacă te afli într-o astfel de situație, medicul oncolog va adapta schema de monitorizare și tratament.
Cercetările arată că anumite infecții virale pot fi legate de dezvoltarea LLA. De exemplu, virusul limfotropic al celulelor T umane de tip 1 (HTLV-1) poate declanșa o formă rară de LLA cu celule T. De asemenea, virusul Epstein-Barr (care provoacă de obicei mononucleoza infecțioasă sau „boala sărutului”) a fost asociat cu anumite tipuri de limfoame și leucemii.
LLA nu este o boală care se moștenește direct de la părinți. Totuși, există sindroame genetice congenitale care cresc vulnerabilitatea la leucemie, cum ar fi:
De asemenea, persoanele care au un frate sau o soră diagnosticată cu LLA pot avea un risc ușor mai ridicat.
Statisticile arată că bărbații sunt ușor mai predispuși la această afecțiune decât femeile. Printre alți factori investigați de cercetători se numără fumatul, expunerea prelungită la combustibili (motorină, benzină), pesticidele și câmpurile electromagnetice puternice.
Pentru a stabili diagnosticul corect, medicul va face un examen fizic detaliat și va recomanda o serie de analize de sânge și de măduvă osoasă. Întrucât durerile osoase sunt adesea printre primele semne, este important să menționezi orice disconfort de acest fel.
Investigațiile uzuale includ:
O hemoleucogramă completă poate arăta un nivel scăzut de hemoglobină (anemie) și un număr redus de trombocite (celulele care ajută la coagularea sângelui). Numărul de leucocite poate fi foarte mare, normal sau scăzut. Frotiul de sânge (analiza celulelor la microscop) poate evidenția prezența unor celule imature (blaști), care în mod normal ar trebui să se găsească doar în măduva osoasă.
Această procedură presupune prelevarea unei mici mostre de măduvă osoasă (de obicei din osul bazinului sau din stern) pentru a fi analizată la microscop. Ea confirmă prezența celulelor canceroase și ajută medicii să determine tipul exact de leucemie.
O radiografie toracică ajută la verificarea zonei din mijlocul pieptului (mediastin), pentru a vedea dacă ganglionii sunt măriți. O tomografie computerizată (CT) ajută la evaluarea extinderii bolii către alte organe sau către sistemul nervos.
Puncția lombară este utilizată pentru a analiza lichidul cefalorahidian și a verifica dacă celulele leucemice au ajuns la nivelul creierului sau al măduvei spinării. Se realizează, de asemenea, o electrocardiogramă (EKG) și o ecocardiografie pentru a verifica sănătatea inimii înainte de începerea tratamentului, alături de analize complete pentru funcția ficatului și a rinichilor.
Scopul principal al tratamentului este distrugerea celulelor bolnave și readucerea numărului de celule din sânge la valori normale. Când analizele și măduva osoasă nu mai prezintă semne de boală, se consideră că pacientul a intrat în remisiune.
Tratamentul principal constă în chimioterapie. La început, poate fi necesară internarea în spital timp de câteva săptămâni pentru administrarea tratamentului intensiv și prevenirea complicațiilor. Ulterior, tratamentul poate continua în regim ambulatoriu (fără internare continuă).
Dacă numărul de globule albe este foarte scăzut, pacientul poate fi izolat temporar într-o cameră specială, protejată, pentru a preveni contactul cu virusuri sau bacterii din exterior.
Dacă boala nu răspunde optim la chimioterapie sau dacă reapare, medicul poate recomanda un transplant de măduvă osoasă sau de celule stem, provenite de la un donator compatibil (deseori un frate sau o soră, ori un donator neînrudit compatibil).
Șansele de recuperare depind de mai mulți factori: vârsta pacientului, subtipul de LLA, numărul inițial de leucocite și răspunsul la primele săptămâni de tratament.
În cazul copiilor, ratele de vindecare sunt foarte mari, peste 85-90% dintre aceștia răspunzând excelent la tratament pe termen lung. Copiii tolerează de regulă mai bine schemele intensive de tratament.
La adulți, majoritatea pacienților (între 80% și 90%) intră în remisiune după prima fază de tratament. Deși există riscul ca boala să revină la o parte dintre aceștia, progresele în terapiile țintite și transplantul de celule stem cresc continuu șansele de vindecare definitivă.
Deoarece cauzele exacte nu sunt complet elucidate, nu există o metodă sigură de prevenție. Totuși, adoptarea unui stil de viață sănătos și reducerea expunerii la factorii de risc cunoscuți pot ajuta la protejarea sănătății generale:
Boala Still a adultului este o afecțiune inflamatorie rară, estimată la mai puțin de 1…
Un abces dentar poate provoca o durere intensă și pulsantă. Din fericire, tratamentul potrivit poate…
Agnozia reprezintă pierderea capacității de a recunoaște obiecte, persoane, voci sau locuri familiare. Este o…
Mi-aș fi dorit să îi pun medicului meu reumatolog aceste întrebări mult mai devreme. Am…
Suptul degetului este un comportament reflex și natural la bebeluși. Îi ajută să se liniștească…
Dacă suferi de ADHD (tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate), este posibil să te…