Prezbitism: cauze, simptome și diagnostic

Ce este prezbitismul?

Prezbitismul înseamnă că poți vedea clar obiectele aflate la distanță, dar cele apropiate apar neclare. Termenul medical pentru această afecțiune este hipermetropie. Conform Institutului Național al Ochilor, aceasta afectează între 5 și 10% dintre americani.

Pentru a înțelege prezbitismul, este util să știi cum funcționează ochiul normal. Două părți ale ochiului sunt responsabile pentru focalizare: corneea și cristalinul. Corneea este suprafața transparentă din fața ochiului, iar cristalinul este o structură situată în interiorul ochiului care își schimbă forma pentru a focaliza obiectele.

Corneea și cristalinul lucrează împreună pentru a refracta (îndoi) lumina care intră și pentru a o focaliza pe retină. Retina, situată în partea din spate a ochiului, primește informația vizuală și o trimite către nervul optic, care o transmite mai departe către creier.

O cornee și un cristalin cu o formă perfectă permit formarea unei imagini clar focalizate. Însă, dacă corneea are o formă diferită, ochiul nu poate focaliza corect.

Prezbitismul poate avea diferite grade, în funcție de cât de bine reușește ochiul să focalizeze obiectele apropiate. Dacă poți vedea clar doar obiectele foarte îndepărtate, înseamnă că ai o hipermetropie severă. De obicei, prezbitismul poate fi corectat cu ochelari de vedere sau lentile de contact prescrise de medic. Unele persoane aleg și operația de corectare a vederii.

Cauzele prezbitismului

O cornee prea plată este una dintre cauzele prezbitismului. De asemenea, ochiul poate fi mai scurt decât normal, ceea ce face ca lumina să se focalizeze dincolo de retină, în loc să se focalizeze exact pe aceasta. Dacă părinții tăi sunt hipermetropi, este mai probabil să ai și tu această afecțiune.

Simptomele prezbitismului

Dacă ai prezbitism, ochii tăi trebuie să depună un efort suplimentar pentru a vedea clar obiectele apropiate. Acest lucru duce la oboseală oculară. Unele simptome ale prezbitismului apar tocmai din cauza acestui efort suplimentar.

Simptomele includ:

• vedere încețoșată pentru obiectele și textele apropiate
• tendința de a mijii ochii pentru a vedea mai bine
• senzație de arsură sau durere în jurul ochilor
• dureri de cap după citit sau alte activități care necesită concentrare asupra obiectelor apropiate

La copii, hipermetropia severă nedetectată și netratată poate duce la strabism (privire încrucișată).

Diagnosticarea prezbitismului

Un oftalmolog poate diagnostica prezbitismul în timpul unui examen ocular de rutină.

• Mai întâi, medicul îți va testa vederea la diferite distanțe, folosind un panou cu litere.
• În funcție de rezultate, medicul poate recomanda un examen ocular cu picături pentru dilatarea pupilei. Aceste picături ajută la lărgirea pupilei, astfel încât medicul să poată examina mai clar partea din spate a ochiului.
• Oftalmologul va folosi o lentilă de mărire pentru a analiza ochii mai îndeaproape.
• De asemenea, îți va cere să privești printr-o serie de lentile pentru a corecta vederea și a face ca obiectele apropiate să devină mai clare.

Testele de vedere din școli adesea nu detectează hipermetropia la copii. De obicei, aceste teste verifică doar vederea la distanță, cerând copilului să citească litere sau simboluri de pe un panou aflat la distanță. Dacă un copil nu poate vedea clar la distanță, este posibil să aibă miopie.

Copiii care nu trec testele de vedere la școală ar trebui să meargă la un oftalmolog, care va verifica și vederea de aproape. Este important să identifici cauza oricăror probleme de vedere ale copilului tău. De asemenea, este recomandat să programezi un consult oftalmologic dacă copilul tău își mijeste des ochii, se plânge de dureri de cap, are dificultăți la școală sau spune că vede în ceață.

Tratamentul hipermetropiei

Cea mai simplă metodă de corectare a hipermetropiei este purtarea de ochelari de vedere sau lentile de contact prescrise. Aceste lentile ajută la focalizarea corectă a luminii care intră în ochi.

Ochii tinerilor pot compensa adesea problemele de vedere precum hipermetropia, deoarece cristalinul lor este încă flexibil. De fapt, hipermetropia la copii nu necesită întotdeauna corectare. Un medic oftalmolog poate prescrie ochelari unui copil dacă:

• există o diferență mare de vedere între cei doi ochi
• există riscul de a dezvolta strabism (ochi încrucișați)
• vederea este foarte afectată

Chirurgia refractivă este o altă opțiune pentru tratarea hipermetropiei. Procedurile includ operația cu laser LASIK (laser-assisted in situ keratomileusis). Deși este mai des utilizată pentru miopie, această procedură poate corecta și hipermetropia. LASIK folosește un laser pentru a modifica curba corneei, astfel încât lumina să fie refractată corect și să formeze o imagine clară pe retină.

Află mai multe: Terapia cu laser »

Chirurgia refractivă nu este la fel de sigură ca purtarea ochelarilor. Deși complicațiile grave sunt rare, există riscul ca vederea să fie afectată. Posibile complicații includ:

• corectarea insuficientă sau exagerată a vederii
• vederea unui halou sau a unei străluciri în jurul luminilor
• infecții
• ochi uscați

Perspectiva pe termen lung pentru hipermetropie

Purtarea ochelarilor sau a lentilelor de contact nu va avea un impact semnificativ asupra stilului tău de viață. Majoritatea persoanelor se adaptează ușor.

Prevenirea hipermetropiei

Hipermetropia nu poate fi prevenită, dar există măsuri pe care le poți lua pentru a avea grijă de sănătatea ochilor.

• Fă controale oftalmologice regulate pentru a detecta eventualele probleme din timp.
• Programează examinări anuale dacă ai afecțiuni cronice care îți pot afecta vederea, cum ar fi hipertensiunea arterială sau diabetul.
• Dacă ai probleme oculare preexistente, precum glaucomul, urmează tratamentul recomandat de medic.
• Consultă un medic dacă observi schimbări în vedere, ai dureri oculare, ochi roșii sau secreții oculare.

Află mai multe: Examen oftalmologic standard »

Poți preveni oboseala oculară și proteja vederea de aproape prin utilizarea unei iluminări adecvate acasă și la birou. De asemenea, este important să faci pauze regulate pentru a-ți odihni ochii, mai ales dacă petreci mult timp citind sau folosind un computer.

Contactează imediat un oftalmolog dacă observi schimbări bruște ale vederii, lumini intermitente sau pierderea vederii.

Un test de activitate a fibrinogenului este cunoscut și sub numele de test de activitate Factor I. Acesta este utilizat pentru a determina nivelul de fibrinogen din sânge. Fibrinogenul, sau factorul I, este o proteină plasmatică produsă în ficat. Este unul dintre cei 13 factori de coagulare responsabili pentru coagularea normală a sângelui.

Atunci când începi să sângerezi, corpul inițiază un proces numit cascada coagulării. Acest proces determină combinarea factorilor de coagulare pentru a forma un cheag care oprește sângerarea.

Dacă nu ai suficient fibrinogen sau dacă procesul de coagulare nu funcționează normal, formarea cheagurilor va fi dificilă. Acest lucru poate duce la sângerări excesive.

Scopul testului de activitate a fibrinogenului

Testul de activitate a fibrinogenului poate fi efectuat individual sau ca parte a unei serii de teste pentru a determina cauza unor sângerări anormale.

Medicul poate recomanda acest test dacă ai următoarele simptome:

• vânătăi excesive
• sângerări excesive ale gingiilor
• episoade frecvente de sângerare nazală
• hemoragie la nivelul tractului gastrointestinal
• sânge în urină
• sânge în scaun
• sângerare la nivelul capului
• ruptură de splină

Testul poate fi recomandat și dacă ai:

• rezultate anormale la testul timpului de protrombină sau al timpului de tromboplastină parțial activată
• simptome de coagulare intravasculară diseminată, o afecțiune în care se formează mici cheaguri în tot corpul
• semne ale unei degradări anormale a fibrinogenului (fibrinoliză)
• o posibilă deficiență dobândită sau ereditară a factorului de coagulare

Cum se efectuează testul?

Nu sunt necesare pregătiri speciale pentru acest test. Medicul îți poate recomanda să întrerupi anumite medicamente înainte de test. Este foarte important să îi spui medicului dacă iei anticoagulante.

Un profesionist medical va preleva o probă de sânge din brațul tău. Zona va fi curățată cu un tampon cu alcool, apoi un ac va fi introdus într-o venă pentru a colecta sângele într-un tub.

După ce s-a colectat suficient sânge, acul va fi îndepărtat, iar locul puncției va fi acoperit cu un tifon. Proba va fi trimisă la laborator pentru analiză.

Interpretarea rezultatelor testului

Rezultate normale

Nivelul normal de fibrinogen în sânge este între 2 și 4 grame pe litru.

Rezultate anormale

Rezultatele anormale pot fi fie mai mari, fie mai mici decât intervalul de referință. Acestea pot fi cauzate de:

• utilizare excesivă a fibrinogenului
• deficiență dobândită sau ereditară de fibrinogen
• fibrinoliză anormală
• hemoragii

Tipuri de deficiență de fibrinogen

Există trei tipuri de deficiență de fibrinogen: afibrinogenemie, hipofibrinogenemie și disfibrinogenemie.

Afibrinogenemie

Afibrinogenemia este absența totală a fibrinogenului. Această afecțiune afectează 5 din 10 milioane de persoane și provoacă cele mai severe sângerări dintre cele trei forme de deficiență de fibrinogen.

Hipofibrinogenemie

Hipofibrinogenemia este o afecțiune în care nivelul de fibrinogen este scăzut, dar nu absent. Poate duce la sângerări ușoare sau moderate și poate fi descoperită în urma unor teste de laborator de rutină.

Hipofibrinogenemia este un nivel anormal de scăzut al fibrinogenului. În acest caz, testul ar arăta un nivel cuprins între 0.2 și 0.8 grame pe litru. Această formă de deficiență este mai rară decât afibrinogenemia și poate provoca sângerări ușoare până la severe.

Disfibrinogenemia

Disfibrinogenemia este o afecțiune în care nivelul de fibrinogen este normal, dar proteina nu funcționează corect. Această boală poate fi congenitală (prezentă de la naștere) sau dobândită. Forma dobândită este mai frecventă.

Disfibrinogenemia afectează aproximativ una din 1 milion de persoane. Această afecțiune poate provoca sângerări sau tromboze, însă sângerările sunt mai frecvente.

Care sunt riscurile testului?

Ca în cazul oricărui test de sânge, riscurile sunt minime. Acestea pot include:

• Apariția unei mici vânătăi la locul unde a fost introdus acul.
• În cazuri foarte rare, vena poate deveni inflamată după recoltarea sângelui. Aplicarea unei comprese calde de câteva ori pe zi poate trata această afecțiune, cunoscută sub numele de flebită.
• Sângerarea prelungită poate fi o problemă dacă ai o tulburare de coagulare sau dacă iei medicamente anticoagulante, cum ar fi warfarina (Coumadin) sau aspirina.
• Infecția la locul puncției este o altă complicație posibilă, caracterizată prin roșeață, umflare și, în unele cazuri, apariția puroiului.

Ce să aștepți după test

Dacă ai o deficiență de fibrinogen, medicul îți poate prescrie un tratament de substituire a factorului pentru a controla sau opri sângerarea. Acest tratament implică administrarea de produse din sânge care conțin fibrinogen sau înlocuitori ai acestuia, prin perfuzie intravenoasă.

Acest tip de tratament ar trebui utilizat pentru a crește nivelul de fibrinogen la 1 gram pe litru dacă ai o sângerare ușoară. Dacă ai o sângerare severă sau urmează să fii supus unei intervenții chirurgicale, nivelul ar trebui să fie crescut la 2 grame pe litru.

Concentratul de fibrinogen poate fi administrat și în următoarele situații:

• în timpul unei intervenții chirurgicale
• în timpul sau după naștere
• înainte de o intervenție stomatologică
• după un traumatism
• pentru prevenirea sângerărilor

Concluzie

Un test de activitate a fibrinogenului poate indica dacă ai o deficiență de fibrinogen. Totuși, o deficiență nu este singura cauză a unui rezultat anormal. Fibrinogenul ajută la coagularea sângelui, astfel încât un nivel scăzut poate îngreuna vindecarea corpului după o intervenție chirurgicală, un traumatism, o naștere sau o leziune.

Există mai multe tipuri de deficiențe de fibrinogen. Testul de activitate a fibrinogenului implică recoltarea unei probe de sânge pentru ca medicul să poată identifica tipul exact de deficiență pe care îl ai.