Autism și mersul pe vârfuri

Este mersul pe vârfuri un semn de autism?

Mersul pe vârfuri poate fi un semn de autism sau de altă tulburare de dezvoltare. Totuși, acest tip de mers este comun la copiii foarte mici. Chiar și mersul pe vârfuri persistent nu indică întotdeauna o afecțiune subiacentă.

Tulburarea din spectrul autismului (ASD) este un grup de afecțiuni neurodezvoltamentale care afectează capacitatea unei persoane de a comunica și de a interacționa social. Pe lângă alte simptome, nu este neobișnuit ca o persoană autistă să meargă pe vârfuri.

Mersul pe vârfuri este un tip de mers în care călcâiul nu atinge solul. Deși este comun la copiii mici care învață să meargă, dacă persistă după vârsta de 3 ani, poate fi un simptom timpuriu al autismului.

Mersul pe vârfuri este un simptom al autismului?

Da, mersul pe vârfuri poate fi un semn al autismului. Totuși, este normal la copiii mici care încep să meargă, iar majoritatea renunță la acest tip de mers până la vârsta de 2 ani.

La unii copii, mersul pe vârfuri după vârsta de 2 ani poate indica o tulburare de dezvoltare, precum autismul. De asemenea, poate fi cauzat de tendoane Achilles scurte sau poate indica paralizie cerebrală sau distrofie musculară. Totuși, nu întotdeauna este un semn al unei afecțiuni.

Mersul pe vârfuri ar putea fi un semn de autism dacă:

• persistă după vârsta de 3 ani
• este însoțit de întârzieri în vorbire
• apare alături de comportamente repetitive
• este asociat cu dificultăți sociale

Motivul pentru care unii copii autiști merg pe vârfuri nu este pe deplin cunoscut, dar poate avea legătură cu diferențele senzoriale frecvente la persoanele autiste.

Mersul pe vârfuri este periculos?

Persoanele autiste pot resimți stigmatizare și rușine din cauza diferențelor față de persoanele neurotipice, așa că este important să evităm etichetele precum „bun” sau „rău” când vorbim despre mișcare.

În plus, problemele de aliniament și hipermobilitatea articulară pot influența modul în care copilul își menține echilibrul în timpul mersului.

În plus, problemele de aliniament și hipermobilitatea articulară pot influența modul în care copilul își menține echilibrul în timpul mersului.

În plus, problemele de aliniament și hipermobilitatea articulară pot influența modul în care copilul își menține echilibrul în timpul mersului.

Cu toate acestea, dacă mersul pe vârfuri devine modul principal de deplasare, poate duce la probleme de echilibru, slăbiciune musculară și afecțiuni articulare pe termen lung.

Ce este „mersul autist”?

Tiparele neobișnuite de mers sunt frecvente la persoanele autiste. Pe lângă mersul pe vârfuri, copiii autiști pot avea o postură mai largă și variații ale lungimii pașilor.

Astfel de particularități motorii și posturale pot fi observate frecvent și la copiii sau adulții cu sindromul Asperger.

Astfel de particularități motorii și posturale pot fi observate frecvent și la copiii sau adulții cu sindromul Asperger.

Astfel de particularități motorii și posturale pot fi observate frecvent și la copiii sau adulții cu sindromul Asperger.

Un tipar specific de mers la persoanele autiste poate include:

• pași mai scurți
• ritm mai rapid sau mers săltat
• variații mai mari în lățimea pașilor

Această strategie de mers poate fi o adaptare pentru a compensa slăbiciunea musculară de la nivelul genunchilor, ceea ce poate duce la instabilitate și risc crescut de căderi.

Terapia ocupațională pentru mersul autist

Terapia ocupațională ajută persoanele să își îmbunătățească abilitățile fizice, sociale, cognitive și motorii necesare pentru activitățile zilnice. Scopul este de a le ajuta să devină mai independente și să participe mai ușor la activitățile cotidiene.

Cum ajută terapia ocupațională?

Terapia ocupațională poate ajuta la dezvoltarea abilităților motorii și la îmbunătățirea echilibrului și coordonării. Terapeuții ocupaționali pot folosi mai multe abordări pentru a corecta problemele de mers ale persoanelor autiste, inclusiv:

• Programe de exerciții: Aceste programe au scopul de a îmbunătăți mersul și coordonarea. Pot include exerciții de întărire a membrelor inferioare, reeducarea mersului, exerciții de echilibru și antrenament proprioceptiv.
• Tehnici de integrare senzorială: Aceste strategii pot ajuta la reglarea stimulilor senzoriali și la promovarea unor mișcări mai eficiente. Exemplele includ atingerea cu presiune profundă, stimularea vestibulară și activități proprioceptive.
• Intervenții comportamentale: Terapeuții pot folosi indicii vizuale, comenzi verbale și recompense pozitive pentru a încuraja un mers corect.

Exerciții pentru postura de mers pe care le poți încerca acasă

Anumite exerciții pot îmbunătăți stabilitatea și postura la persoanele autiste. Iată câteva exerciții utile:

• Mersul ursului: Acest exercițiu dezvoltă conștientizarea corporală, întărește trunchiul și îmbunătățește stabilitatea umerilor. Începe în poziție patrupedă, extinde ușor mâinile și genunchii, apoi deplasează-te înainte. Dacă este dificil, poți încerca poziția yoga „câinele cu fața în jos”.
• Mersul pe călcâie: Acest exercițiu poate îmbunătăți echilibrul și coordonarea membrelor inferioare. Se poate face pe o bancă de gimnastică sau pe o scândură îngustă. Mergi încet înainte, așezând fiecare picior în fața celuilalt, călcâi la vârf.
• Săriturile în stea: Aceste exerciții dezvoltă conștientizarea corporală și întăresc picioarele și zona centrală a corpului. Începe din poziția ghemuit, cu brațele și genunchii strânși. Apoi, sare în aer, extinzând toate membrele în formă de „X”, și revino la poziția inițială. Dacă este dificil, încearcă să sari lateral de pe un picior pe altul.
• Starea pe un picior (Stork stand): Acest exercițiu îmbunătățește echilibrul și coordonarea. Stai pe un picior timp de aproximativ 10 secunde, apoi schimbă piciorul. Pentru o provocare suplimentară, încearcă să miști piciorul liber în față, lateral și în spate, fără să atingi solul.

Multe alte tipuri de exerciții pot ajuta persoanele autiste să-și îmbunătățească postura și conștientizarea corporală. Exercițiile pentru întregul corp sunt cele mai benefice pentru copiii autiști, deoarece le cresc forța și echilibrul. Găsește activități pe care copilul tău le poate face regulat, fără stres.

Concluzie

Mersul pe vârfuri poate fi un semn timpuriu al autismului, dar este frecvent și la copiii mici care învață să meargă. Dacă acest tip de mers persistă după vârsta de 2-3 ani, poate fi un indiciu al unei tulburări de dezvoltare. Totuși, mersul pe vârfuri nu înseamnă întotdeauna că există o afecțiune subiacentă, dar este recomandat un consult medical.

Când mersul pe vârfuri este asociat cu autismul, de obicei este însoțit de alte simptome specifice. Terapia ocupațională și exercițiile făcute acasă pot ajuta la îmbunătățirea mersului și a posturii la copiii și adulții autiști.