Disjuncția acromioclaviculară: cauze, simptome și opțiuni de tratament

Articulația acromioclaviculară se află în punctul în care se întâlnesc clavicula și omoplatul (scapula). Disjuncția acromioclaviculară este o leziune care apare atunci când o lovitură sau o forță puternică aplicată pe umăr îndepărtează aceste două oase. În limbaj obișnuit, este adesea numită luxație la nivelul umărului.

Această problemă este foarte întâlnită. Studiile arată că reprezintă între 4% și 12% dintre toate leziunile umărului și afectează anual circa 3-4 persoane din 100.000. Persoanele care practică sporturi de contact, cum ar fi hocheiul pe gheață, rugby-ul sau judo-ul, sunt deosebit de expuse riscului.

În formele ușoare, disjuncția acromioclaviculară poate fi tratată fără operație, prin purtarea unei eșarfe medicale sau a unei orteze speciale pentru a lăsa umărul să se odihnească. În cazurile severe, poate fi nevoie de o intervenție chirurgicală pentru repararea ligamentelor afectate.

Află în continuare cum recunoști această leziune, din ce cauze apare și care sunt cele mai eficiente soluții de tratament.

Ce este disjuncția acromioclaviculară?

Articulația acromioclaviculară (pe scurt, AC) face legătura între o proeminență a omoplatului numită acromion și capătul claviculei. O poți simți chiar tu ca pe o mică adâncitură sau protuberanță în partea de sus a umărului, la capătul claviculei.

Această articulație este menținută stabilă de o bandă puternică de țesut numită ligamentul acromioclavicular, precum și de alte ligamente de susținere, cum este ligamentul coracoclavicular.

Disjuncția apare atunci când un impact brusc forțează oasele să se depărteze, întinzând sau rupând aceste ligamente. Cea mai frecventă cauză este o lovitură directă pe umăr, provocată de o căzătură sau de o coliziune puternică.

Tipurile de disjuncție acromioclaviculară

Medicii clasifică gravitatea leziunii în funcție de cât de afectate sunt ligamentele și de poziția oaselor. Cel mai utilizat sistem de clasificare (sistemul Rockwood) împarte leziunea în șase categorii:

Tip	Descriere
Tipul I	Entorsă ușoară sau întindere a ligamentului acromioclavicular, fără ruptură completă.
Tipul II	Ruptură completă a ligamentului acromioclavicular, dar ligamentul coracoclavicular rămâne intact.
Tipul III	Ruptură completă a ambelor ligamente (acromioclavicular și coracoclavicular), însă clavicula este deplasată doar puțin în sus (mai puțin de lățimea osului).
Tipul IV	Capătul claviculei este deplasat spre spate prin mușchiul trapez (ruptură completă a ligamentelor AC și parțială a celor CC).
Tipul V	Ruptură completă a ligamentelor și a țesuturilor din jur; clavicula este împinsă mult în sus (mai mult decât lățimea osului).
Tipul VI	Caz foarte rar, în care capătul claviculei este împins în jos, sub alte structuri ale omoplatului.

Care sunt simptomele?

Dacă ai suferit o disjuncție acromioclaviculară, s-ar putea să observi următoarele semne:

• durere în partea superioară și din față a umărului;
• sensibilitate accentuată la atingerea zonei dintre claviculă și umăr;
• umflătură (edem) și vânătăi în zona afectată;
• o deformare vizibilă, adesea sub forma unei umflături sau a unei „trepte” osoase deasupra umărului;
• slăbiciune la nivelul brațului și dificultate în mișcarea umărului.

Durerea se accentuează de obicei atunci când încerci să ridici brațul în față sau să îl depărtezi de corp.

Din ce cauze apare disjuncția acromioclaviculară?

Principalul motiv este un traumatism direct: o căzătură pe umăr (de exemplu, de pe bicicletă sau pe terenul de sport) ori o căzătură în care încerci să te sprijini pe brațul întins. Forța impactului împinge omoplatul în jos, în timp ce clavicula rămâne pe loc, suprasolicitând și rupând ligamentele care le unesc.

Cum se pune diagnosticul?

Medicul specialist ortoped va începe cu o examinare clinică a umărului. Va palpa zona pentru a verifica sensibilitatea și te va ruga să faci câteva mișcări simple cu brațul pentru a vedea ce anume provoacă durere.

Dacă există o deformare vizibilă, diagnosticul este relativ simplu de intuit. Totuși, medicul va recomanda radiografii pentru a vedea exact gradul deplasării și pentru a exclude o fractură. Uneori, radiografia se face în timp ce ții o greutate ușoară în mână, pentru a evidenția mai clar distanța dintre oase.

Cum se tratează disjuncția acromioclaviculară?

Tratamentul depinde de gravitatea leziunii. Tipurile I și II se tratează aproape întotdeauna fără operație (conservator), în timp ce tipurile IV, V și VI necesită de regulă intervenție chirurgicală. În cazul tipului III, medicul va alege abordarea optimă în funcție de vârsta ta, stilul de viață și nivelul de activitate fizică.

Tratamentul conservator include:

• Imobilizarea brațului: purtarea unei eșarfe medicale (sling) pentru câteva zile sau săptămâni, pentru a reduce presiunea de pe articulație;
• Comprese reci: aplicarea de gheață (înfășurată într-un prosop) timp de 15-20 de minute pentru a reduce umflătura și inflamația;
• Medicamente pentru durere: antiinflamatoare uzuale, cum ar fi ibuprofenul sau paracetamolul, la recomandarea medicului;
• Exerciții ușoare de mobilitate: începute la scurt timp după accidentare, pentru a preveni rigiditatea umărului;
• Kinetoterapie: un program treptat de recuperare pentru a reface forța musculară și stabilitatea umărului.

Dacă tratamentul conservator nu dă rezultate sau dacă leziunea este severă, medicul îți poate recomanda operația. Intervenția presupune repararea sau reconstrucția ligamentelor și refixarea claviculei în poziția corectă, uneori cu ajutorul unor ancore, șuruburi sau plăcuțe speciale.

Multe dintre aceste proceduri se pot realiza astăzi artroscopic (minim invaziv), folosind mici incizii și o cameră video subțire, ceea ce permite o recuperare mai ușoară.

Factori de risc

Leziunile articulației acromioclaviculare sunt mai frecvente în rândul tinerilor și adulților activi, în special la persoanele care practică sporturi de contact sau activități cu risc mare de cădere (ciclism, schi, patinaj).

De asemenea, statisticile arată că bărbații sunt de aproximativ 5 ori mai predispuși la această leziune decât femeile, în mare parte din cauza implicării mai frecvente în activități sportive intense.

La ce să te aștepți pe termen lung?

Vestea bună este că majoritatea oamenilor își recapătă mobilitatea completă și forța în umăr după recuperare. În cazurile ușoare (tip I și II), este nevoie de doar 1-2 săptămâni de repaus în eșarfă, urmate de exerciții de recuperare. În leziunile mai grave sau după o intervenție chirurgicală, recuperarea completă poate dura în jur de 3 luni (12 săptămâni) sau mai mult.

Întrebări frecvente

Cât de des apar leziunile acromioclaviculare?

Sunt printre cele mai comune traumatisme ale umărului. Reprezintă o proporție importantă din totalul leziunilor de umăr tratate de medicii ortopezi, fiind foarte des întâlnite la sportivi.

Ce sporturi prezintă cel mai mare risc?

Sporturile cu risc crescut includ:

• fotbalul și rugby-ul;
• hocheiul pe gheață;
• artele marțiale și sporturile de contact;
• ciclismul și mountain biking-ul;
• schiul și snowboardingul.

Se poate vindeca o disjuncție acromioclaviculară de la sine?

Leziunile ușoare se vindecă foarte bine fără operație, dacă ții brațul în repaus o perioadă și urmezi recomandările medicului privind recuperarea fizică. În leziunile severe, unde oasele s-au deplasat semnificativ, este necesară intervenția chirurgicală pentru a reda stabilitatea umărului.

De reținut

Articulația acromioclaviculară leagă clavicula de omoplat. Disjuncția acromioclaviculară apare în urma unei lovituri directe sau a unei căzături pe umăr, fiind frecventă la sportivi și persoane active.

Cele mai multe cazuri ușoare se tratează simplu, cu repaus, comprese reci și kinetoterapie. Dacă ai căzut și simți o durere intensă sau observi o umflătură neobișnuită la nivelul umărului, mergi la un consult medical pentru a primi diagnosticul corect și planul potrivit de recuperare.