Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) este o afecțiune des întâlnită în copilărie, caracterizată prin dificultăți de concentrare, hiperactivitate sau comportament impulsiv. Aceste manifestări pot crea probleme acasă, la școală și în viața de zi cu zi.
Există încă o idee preconcepută conform căreia ADHD-ul ar fi o problemă specifică băieților.
La prima vedere, statisticile par să confirme acest lucru: studiile arată că băieții primesc de două ori mai des un diagnostic de ADHD în copilărie. Totuși, la vârsta adultă, această diferență dintre sexe scade considerabil.
Faptul că băieții primesc mai des un diagnostic nu înseamnă neapărat că fetele sunt ferite de această afecțiune.
De fapt, specialiștii subliniază că ADHD-ul la fete este frecvent trecut cu vederea, din câteva motive principale:
- simptomele fetelor sunt adesea internalizate și mai puțin evidente pentru cei din jur;
- fetele își dezvoltă mai des strategii prin care își maschează dificultățile;
- părinții și cadrele didactice cer mai rar o evaluare de specialitate pentru fete.
Atunci când o fetiță nu primește diagnosticul corect, ea nu beneficiază nici de sprijinul de care are nevoie. Problemele nerezolvate din copilărie persistă adesea până la maturitate, afectând cariera, relațiile sociale și starea generală de bine.
Cum se manifestă ADHD la fete
Părinții și educatorii tind să bănuiască un ADHD la băieții care:
- nu pot sta locului pe scaun la școală;
- întrerup mereu orele și vorbesc neîntrebați;
- se pot juca ore în șir pe calculator, dar își pierd răbdarea după doar câteva minute de teme.
La fete, comportamentul este de cele mai multe ori diferit. Este posibil ca fiica ta:
- să citească cu plăcere înainte în manual, dar să uite complet să rezolve exercițiile cerute;
- să lucreze ore întregi la o temă, dar să uite să o predea la școală;
- să stea liniștită în bancă, dar să deseneze pe caiet în loc să fie atentă la lecție;
- să aibă dificultăți în a-și face prieteni sau în a păstra relațiile de prietenie;
- să pară mereu pierdută în propriile gânduri;
- să fie descrisă de profesori drept o fetiță extrem de vorbăreață.
Pe scurt, fetele cu ADHD par mai degrabă distrate, visătoare sau uituce, fără a fi neapărat gălăgioase sau agitate fizic. Din acest motiv, părinții rareori fac legătura cu ADHD-ul.
În plus, fetele încearcă adesea să compenseze aceste provocări prin diverse comportamente:
- petrec un timp exagerat de lung făcându-și temele, din dorința de a fi totul perfect;
- evită persoanele, activitățile sau sarcinile care li se par dificile;
- creează mici conflicte pentru a distrage atenția de la problemele pe care le întâmpină;
- își verifică temele sau lucrurile în mod repetat, de teamă să nu fi greșit.
Chiar dacă aceste metode ajută pe moment, ele pot deveni epuizante și fac ca semnele reale ale ADHD-ului să fie și mai greu de recunoscut.
Stereotipurile legate de gen joacă și ele un rol. Adulții presupun adesea că o fetiță tăcută și visătoare este pur și simplu timidă, iar una care vorbește mult este doar sociabilă. Aceste trăsături sunt puse pe seama personalității, fără a fi asociate cu lipsa de concentrare sau cu dificultatea de gestionare a emoțiilor.
De asemenea, fetele cu ADHD sunt mai predispuse să dezvolte stări de anxietate sau depresie, simptome care pot masca și mai mult prezența ADHD-ului.
Semne și simptome de ADHD la fete
ADHD se manifestă în trei forme principale:
- tipul hiperactiv-impulsiv;
- tipul predominant neatent (dificultăți de concentrare și organizare);
- tipul combinat (prezintă atât neatenție, cât și hiperactivitate/impulsivitate).
Fetele diagnosticate cu ADHD au cel mai adesea tipul neatent. Acest lucru înseamnă dificultăți de concentrare, de organizare și de procesare a informațiilor noi.
Câteva dintre cele mai frecvente semne ale ADHD-ului la fete includ:
- vorbire continuă sau excesivă, chiar și atunci când i se cere să facă liniște;
- sensibilitate emoțională crescută (plâns facil, reacții intense la frustrare);
- hiperfocalizare pe activitățile care o pasionează cu adevărat;
- dificultăți în a urmări instrucțiuni simple acasă sau la școală;
- tendința de a visa cu ochii deschiși;
- reacții impulsive sau tendința de a spune primul lucru care îi trece prin minte;
- uitare frecventă a obiectelor sau a sarcinilor;
- abandonarea proiectelor înainte de a le finaliza;
- dezorganizare evidentă (cameră dezordonată, ghiozdan sau birou haotic);
- întreruperea frecventă a celorlalți în timpul conversațiilor sau jocurilor;
- dificultăți de adormire sau treziri matinale frecvente;
- comportamente agresive indirecte în grupul de prieteni (bârfă, excluderea altora, încercarea de a deține controlul).
Unele adolescente pot observa că simptomele se accentuează înainte și în timpul menstruației, din cauza fluctuațiilor hormonale.
Factori de risc
Deși nu se cunoaște o cauză unică a ADHD-ului, există factori care pot crește probabilitatea apariției acestei tulburări:
- istoricul familial (dacă un părinte sau un frate are ADHD);
- expunerea la substanțe toxice (plumb, anumite pesticide) în copilărie sau în timpul sarcinii;
- fumatul sau consumul de alcool al mamei pe parcursul sarcinii;
- traumatismele craniene;
- nașterea prematură sau o greutate mică la naștere.
Posibile complicații ale ADHD-ului netratat
Fără sprijin adecvat, simptomele de ADHD nu dispar de la sine. Fetele care nu primesc un diagnostic ajung adesea să se învinovățească pentru problemele pe care le întâmpină:
- se simt frustrate că nu obțin rezultatele dorite;
- cred că „nu se străduiesc destul”;
- se simt copleșite și epuizate;
- își pierd încrederea în propriile forțe și renunță să mai încerce.
În timp, aceste trăiri pot duce la o stimă de sine scăzută, anxietate și sentimentul că nu sunt suficient de bune.
Alte complicații posibile includ:
- conflicte frecvente cu părinții, profesorii și colegii;
- izolare socială sau dificultatea de a avea prieteni apropiați;
- risc crescut de tulburări de alimentație;
- probleme persistente de somn;
- rezultate școlare sub potențialul real;
- risc crescut de depresie sau abuz de substanțe la vârsta adolescenței.
Ai nevoie de sprijin pentru copilul tău?
Unele fete cu ADHD apelează la comportamente de autovătămare pentru a face față stărilor de copleșire și suferință emoțională. De asemenea, poate exista un risc crescut de gânduri suicidare.
Ia întotdeauna în serios momentele în care copilul tău vorbește despre lipsa dorinței de a trăi sau despre suferințe profunde. Îți poți sprijini copilul astfel:
- fii alături de el și ascultă-l cu calm și compasiune, fără să judeci sau să minimalizezi ce simte;
- contactează de urgență un psiholog sau medicul de familie;
- în situații critice, apelează imediat numărul de urgență 112 sau mergi la cea mai apropiată unitate de primiri urgențe (psihiatrie pediatrică).
Cum se stabilește diagnosticul
Semnele pot fi observate acasă sau pot fi semnalate de învățători ori profesori. Dacă bănuiești că fiica ta ar putea avea ADHD, primul pas este o programare la un specialist în sănătate mintală (psiholog clinician sau medic psihiatru pediatru).
Specialistul va discuta cu tine și cu fiica ta despre:
- comportamentele și simptomele observate;
- dificultățile apărute la școală și acasă;
- de cât timp sunt prezente aceste probleme;
- cum îi afectează simptomele viața de zi cu zi și relațiile cu ceilalți;
- stările emoționale predominante (tristețe, furie, frustrare).
De asemenea, medicul va exclude alte probleme de sănătate fizică sau emoțională pentru a confirma diagnosticul corect.
Când este momentul să ceri ajutor
Este recomandat să ceri o părere avizată de îndată ce observi că dificultățile copilului tău persistă și îi afectează starea de spirit sau rezultatele școlare.
Un sfat util: Notează pe o foaie situațiile concrete pe care le-ai remarcat tu sau profesorii, pentru a le putea discuta detaliat în timpul consultației.
Poți începe prin a cere o recomandare de la medicul de familie sau medicul pediatru, ori poți discuta cu consilierul școlar.
Opțiuni de tratament pentru ADHD
Tratamentul pentru ADHD este adaptat fiecărui copil în parte și implică o colaborare strânsă între familie, școală și terapeuți.
Terapia psihologică (psihoterapia) îi oferă copilului un spațiu sigur unde poate să:
- învețe tehnici practice de organizare și comunicare;
- își dezvolte abilități de gestionare a timpului;
- învețe cum să recunoască și să gestioneze emoțiile copleșitoare.
De asemenea, consilierea pentru părinți este extrem de valoroasă. Aceasta te ajută să înțelegi mai bine modul în care funcționează creierul copilului cu ADHD și să aplici tehnici eficiente de organizare a rutinei zilnice acasă.
În funcție de severitatea simptomelor, medicul psihiatru pediatru poate recomanda și un tratament medicamentos. Acesta poate reduce semnificativ dificultățile de concentrare și impulsivitatea, îmbunătățind considerabil calitatea vieții copilului.
La școală, profesorii pot ajuta prin măsuri simple:
- oferirea de instrucțiuni clare, împărțite în pași mici;
- acordarea unui timp suplimentar pentru finalizarea testelor sau temelor;
- stabilirea unor semnale discrete pentru a-i readuce atenția la oră;
- încurajarea și lăudarea eforturilor depuse.
Concluzie
Multe fete cu ADHD rămân nediagnosticate deoarece simptomele lor nu corespund imaginii clasice a „copilului agitat”. Înțelegerea modului specific în care se manifestă această tulburare la fete este esențială pentru a le oferi sprijinul necesar la timp. Cu îndrumarea potrivită, fetele cu ADHD își pot valorifica întregul potențial și pot avea o viață echilibrată și împlinită.





