Chirurgia reconstructivă pelviană tratează prolapsul organelor pelviene, care poate apărea din cauza unor factori precum nașterea sau tusea cronică. Recuperarea variază în funcție de tipul intervenției chirurgicale.
Această intervenție implică repoziționarea organelor pelviene, cum ar fi vezica urinară, uterul și vaginul.
Persoanele care suferă de prolaps al organelor pelviene pot opta pentru această operație. Prolapsul apare atunci când organele pelviene coboară și exercită presiune asupra vaginului, din cauza slăbirii mușchilor și ligamentelor pelviene.
Factorii de risc ai prolapsului organelor pelviene includ:
- sarcina și nașterea vaginală
- constipația cronică și efortul excesiv la toaletă
- ridicarea obiectelor grele
- tusea constantă cauzată de afecțiuni pulmonare
Cuprins:
Scopul intervenției
Scopul chirurgiei reconstructive pelviene este de a repoziționa organele pelviene și de a ameliora simptomele prolapsului pelvian.
În timpul evaluării inițiale, medicul ginecolog va exclude alte afecțiuni pelviene sau posibile neoplasme vaginale.
Medicii recomandă această intervenție chirurgicală atunci când schimbările stilului de viață și tratamentele non-chirurgicale nu au oferit rezultate satisfăcătoare.
Procedura
Unele persoane pot beneficia de chirurgie reconstructivă pelviană în regim ambulatoriu, în timp ce altele pot necesita internare peste noapte.
Tipul operației depinde de procedura stabilită împreună cu medicul chirurg. Uneori, operația se realizează prin vagin, iar alteori printr-o incizie în abdomen.
Tipurile de intervenții chirurgicale reconstructive pelviene includ:
Repararea cu țesut propriu
Repararea cu țesut propriu implică folosirea mușchilor sau ligamentelor pelviene ale pacientei pentru a susține organele prolapsate. Operația se efectuează printr-o incizie în vagin.
Medicul poate recomanda această metodă pentru tratarea prolapsului uterin sau vaginal.
Colporafie
Colporafia presupune suturarea anumitor zone ale vaginului pentru a susține mai bine vezica urinară sau rectul.
Slăbirea severă a suportului rectal poate contribui la dificultăți de defecație sau chiar la incontinență fecală.
Această procedură este utilizată pentru tratarea prolapsului vaginal anterior și posterior.
Sacrocolpopexie
Sacrocolpopexia implică fixarea unei plase chirurgicale de pereții anteriori și posteriori ai vaginului, precum și de sacrum (osul coccisului).
Intervenția poate fi realizată printr-o incizie abdominală sau printr-o procedură minim invazivă numită laparoscopie.
Prin laparoscopie, chirurgul introduce un laparoscop (un instrument subțire dotat cu o cameră și unelte chirurgicale) printr-o mică incizie în piele, evitând astfel chirurgia deschisă.
Medicii recomandă sacrocolpopexia pentru tratarea prolapsului vaginal.
Sacrohisteropexie
Sacrohisteropexia implică fixarea unei plase chirurgicale de colul uterin și sacrum, pentru a repoziționa uterul.
Această metodă este recomandată pentru tratarea prolapsului uterin, în cazul pacientelor care nu doresc o histerectomie.
Chirurgia cu plasă vaginală
Chirurgia cu plasă vaginală constă în plasarea unei plase chirurgicale sub uretră, ca un fel de „hamac”, pentru a menține uretra în poziția corectă.
Slăbirea musculaturii pelviene este frecvent accentuată de factori hormonali, fiind strâns legată de menopauză și incontinența urinară.
Această procedură prezintă un risc semnificativ de complicații grave. Din acest motiv, medicii recomandă de obicei chirurgia cu plasă vaginală doar pentru prolapsurile care au reapărut după o intervenție anterioară sau pentru persoanele care nu pot suporta o operație mai lungă din motive medicale.
Riscuri
Toate intervențiile chirurgicale implică anumite riscuri. Conform Serviciului Național de Sănătate din Regatul Unit (NHS), riscurile generale ale chirurgiei reconstructive pelviene includ:
- riscuri asociate cu anestezia
- sângerare
- cheaguri de sânge
- leziuni la alte organe, cum ar fi vezica urinară sau intestinul
- sângerări vaginale și secreții
- infecții
Riscurile chirurgiei reconstructive pelviene depind și de modul în care este efectuată procedura:
- dacă operația este realizată prin vagin sau printr-o incizie abdominală
- dacă este utilizată o plasă chirurgicală și locul în care este plasată în zona pelviană
Potrivit Colegiului American al Obstetricienilor și Ginecologilor, beneficiile și riscurile diferitelor proceduri sunt următoarele:
Chirurgia transvaginală
Termenul „chirurgie transvaginală” se referă la operațiile efectuate prin vagin. Acest tip de intervenție durează de obicei mai puțin și implică o perioadă de recuperare mai scurtă.
Chirurgia transabdominală
Chirurgia transabdominală presupune o incizie în abdomen. Comparativ cu chirurgia transvaginală, poate reduce durerea în timpul actului sexual după recuperare.
Cu toate acestea, crește riscul unor complicații, cum ar fi leziuni intestinale și aderențe (bande de țesut cicatricial care unesc țesuturi care nu ar trebui să fie conectate).
Plasa chirurgicală în interiorul abdomenului
În cazul intervențiilor care implică plasarea unei plase chirurgicale în abdomen, există un risc redus ca plasa să erodeze vaginul. Acest lucru poate cauza cicatrizare și durere cronică, necesitând o nouă operație pentru îndepărtarea plasei.
Plasa chirurgicală în interiorul vaginului
Pentru intervențiile care implică plasarea unei plase chirurgicale în vagin, există un risc semnificativ de complicații grave, cum ar fi:
- eroziunea plasei
- durere
- infecție
- leziuni ale vezicii urinare
- leziuni intestinale
Medicii recomandă acest tip de intervenție doar atunci când beneficiile depășesc riscurile.
Pregătire
Unele persoane trebuie să înceapă sau să întrerupă administrarea anumitor medicamente înainte de operație. Medicul îți va oferi indicațiile necesare.
Este recomandat să îți organizezi transportul acasă după intervenție, deoarece este posibil să ai dureri sau să fii amețit din cauza anesteziei.
De asemenea, poate fi util să ai pe cineva alături pentru câteva zile după operație, pentru sprijin suplimentar.
Recuperare
Medicii încurajează mișcarea cât mai curând posibil după intervenția reconstructivă pelviană. Activitatea fizică ușoară ajută la prevenirea complicațiilor postoperatorii, cum ar fi cheagurile de sânge și problemele pulmonare.
Perioada de recuperare variază în funcție de tipul operației. Un studiu din 2019 efectuat pe 374 de femei care au suferit o intervenție transvaginală cu țesut propriu a arătat că nivelul durerii s-a îmbunătățit în 4 până la 6 săptămâni după operație.
Este posibil să ai nevoie de medicamente pentru durere în primele 1-2 săptămâni după operație. Medicul îți poate prescrie opioide sau medicamente antiinflamatoare, cum ar fi ibuprofen și paracetamol.
Cei mai mulți chirurgi recomandă o perioadă de repaus pelvian de 6 săptămâni, timp în care ar trebui să eviți:
- actul sexual vaginal penetrant
- produse menstruale interne, cum ar fi tampoanele și cupele menstruale
- spălăturile vaginale
- exercițiile fizice intense
- ridicarea greutăților
- eforturile excesive
Eficiență
Atât chirurgia reconstructivă pelviană transvaginală, cât și cea transabdominală au rate bune de succes.
Rezultatele pot varia, totuși. Nivelul de experiență al chirurgului poate influența succesul operației, mai ales că sunt utilizate tehnici diferite în funcție de tipul de intervenție.
De asemenea, operația poate să nu elimine complet toate simptomele prolapsului organelor pelvine.
După operație, pot apărea simptome noi, precum:
- durere în timpul actului sexual
- durere pelviană
- incontinență urinară
Există și posibilitatea ca prolapsul organelor pelvine să reapară după operație. Următoarele strategii pot ajuta la reducerea acestui risc:
- evitarea ridicării obiectelor grele
- prevenirea constipației
- menținerea unei greutăți moderate
Întrebări frecvente
Mai jos sunt răspunsuri la câteva întrebări frecvente despre chirurgia reconstructivă pelviană.
Este chirurgia reconstructivă pelviană considerată o operație majoră?
Chirurgia reconstructivă pelviană este realizată în spital. În funcție de metoda chirurgicală utilizată, aceasta poate implica o intervenție deschisă sau minim invazivă.
În general, cei mai mulți pacienți pot pleca acasă în decurs de 1-2 zile după procedură.
Este dureroasă operația?
În timpul operației, se folosește anestezie generală, așa că nu vei simți durere.
După operație, este posibil să ai un anumit disconfort. Analgezicele obișnuite pot ajuta, iar în caz de durere persistentă, medicul îți poate prescrie temporar analgezice mai puternice, cum ar fi opioidele cu doză mică.
Cât durează recuperarea?
Un studiu din 2019 sugerează că durerea și funcționalitatea normală pot dura până la 2 ani pentru a se îmbunătăți complet după operație. Totuși, majoritatea pacienților observă o reducere a durerii în 4-6 săptămâni, uneori chiar sub nivelul de durere resimțit înainte de operație.
Recuperarea după o intervenție laparoscopică poate dura între 6 și 8 săptămâni, dar durata exactă poate varia în funcție de tipul de procedură efectuată.
Concluzie
Chirurgia reconstructivă pelviană este o intervenție chirurgicală destinată repoziționării organelor pelvine. Aceasta poate fi necesară pentru a trata simptomele prolapsului organelor pelvine.
Există mai multe tipuri de operații reconstructive pelvine. Discută cu medicul tău despre opțiunile disponibile și despre riscurile și beneficiile fiecărei proceduri înainte de a lua o decizie.
Recuperarea după chirurgia reconstructivă pelviană durează, în general, între 6 și 8 săptămâni. În această perioadă, este posibil să fie necesar să faci anumite ajustări în activitățile tale zilnice pentru a permite o vindecare corectă și pentru a reduce riscul complicațiilor postoperatorii.
Adoptarea unor strategii pe termen lung, cum ar fi menținerea unei greutăți moderate și consumul de alimente bogate în fibre pentru prevenirea constipației, poate reduce riscul reapariției prolapsului organelor pelvine.