Miturile și concepțiile greșite pot face viața cu ADHD (tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate) mult mai dificilă decât este deja. Acestea pot crea bariere în relațiile de prietenie, în cuplu, la școală sau la locul de muncă.
Cei care trăiesc cu această afecțiune se lovesc adesea de prejudecăți, ceea ce le provoacă suferință și îi face să se simtă neînțeleși sau izolați printre colegi.
Mai mult, ideile preconcepute sunt cu adevărat dăunătoare: ele pot întârzia diagnosticul corect și accesul la tratament, lăsându-i pe mulți oameni să lupte singuri cu provocările de zi cu zi.
Mitul 1: Fetele și femeile nu pot avea ADHD
În general, fetițele nu manifestă aceeași hiperactivitate fizică vizibilă și nici nu au la fel de multe probleme de comportament ca băieții. Din acest motiv, semnele de ADHD la fete trec foarte des neobservate.
Drept urmare, fetele ajung mult mai rar să fie trimise la un specialist pentru o evaluare.
Problema este că, fără un tratament și un sprijin adecvat, dificultățile se pot accentua la vârsta adultă, crescând riscul de a dezvolta:
- tulburări de dispoziție
- anxietate
- alte probleme de sănătate emoțională asociate
- dificultăți în relațiile sociale
De aceea, este esențial să învățăm să recunoaștem semnele de ADHD și la fete, pentru a le oferi ajutorul de care au nevoie încă din copilărie.
Mitul 2: Educația primită de la părinți cauzează ADHD
Mulți părinți se simt extrem de vinovați când copilul lor primește acest diagnostic, frământându-se cu gândul că au greșit undeva în educația lui.
Această vinovăție pornește de la mitul că o „educație deficitară” provoacă ADHD. Acest lucru este complet neadevărat.
Structura și rutina clară sunt foarte utile pentru oricine are ADHD. Deși un stil parental excesiv de sever poate spori agitația și starea de tensiune a unui copil vulnerabil, nu există o legătură directă de cauză-efect între felul în care este crescut copilul și apariția acestei afecțiuni.
Studiile arată că mediul familial poate influența modul în care se manifestă simptomele, dar nu este cauza care declanșează ADHD-ul.
Pedepsirea unui copil pentru comportamente pe care nu le poate controla — cum ar fi impulsivitatea, neastâmpărul sau tendința de a vorbi neîntrebat — îi poate face mai mult rău pe termen lung. În schimb, intervenția unui specialist, prin psihoterapie și consiliere, aduce rezultate reale și durabile.
Mitul 3: Persoanele cu ADHD sunt leneșe
Simptomele de ADHD pot părea adesea lipsă de interes, dezorganizare sau lipsă de voință (cu excepția momentelor când persoana face ceva ce o pasionează cu adevărat). De la distanță, toate acestea pot fi ușor confundate cu lenea.
Realitatea este că persoanele cu ADHD își doresc sincer să reușească, dar creierul lor depune un efort imens pentru a începe și a duce la capăt sarcini pe care ceilalți le consideră simple sau banale.
Chiar și sortarea corespondenței, plata unei facturi sau trimiterea unui simplu e-mail pot deveni copleșitoare, deoarece necesită o energie mentală susținută și continuă.
Această etichetă de „leneș” este profund nedreaptă și poate duce la scăderea stimei de sine, la un sentiment permanent de eșec și la pierderea încrederii în propriile capacități.
Mitul 4: ADHD nu este o problemă serioasă
Deși nu este o afecțiune care să pună viața în pericol direct, ADHD influențează puternic calitatea vieții de zi cu zi. Cei care trăiesc cu această tulburare au un risc mai mare de a se confrunta cu:
- stări de anxietate
- fluctuații mari de dispoziție și depresie
- tendința spre dependențe (alcool, substanțe sau alte comportamente de risc)
În plus, mulți adulți întâmpină greutăți la locul de muncă — le este greu să țină pasul cu sarcinile, să respecte termenele limită sau trăiesc cu teama continuă că vor face o greșeală și vor fi judecați de colegi și superiori.
Această frică de a nu-și pierde locul de muncă și stabilitatea financiară poate crea un stres uriaș, care se revarsă și asupra vieții de familie.
Persoanele cu ADHD au adesea nevoie de puțin mai mult timp sau de un mod de lucru adaptat pentru a funcționa la potențialul lor maxim, însă nu toate mediile profesionale știu să le ofere această înțelegere.
Mitul 5: ADHD nu este o tulburare medicală reală
Cercetările medicale au demonstrat clar că există diferențe măsurabile între creierul unei persoane cu ADHD și cel al unei persoane fără acest diagnostic. De asemenea, există diferențe în modul în care acționează anumiți neurotransmițători (substanțele chimice care transmit mesajele între celulele nervoase), cum ar fi dopamina, noradrenalina și glutamatul.
Zonele din creier implicate în ADHD sunt responsabile pentru așa-numitele „funcții executive”, care ne ajută să:
- planificăm pașii unei activități
- ne organizăm timpul și sarcinile
- începem și să finalizăm ceea ce ne-am propus
Studiile arată și o componentă genetică importantă: în cazul gemenilor identici, dacă unul are ADHD, există șanse foarte mari ca și celălalt să aibă această afecțiune.
Ce trebuie să reții
Oamenii care trăiesc cu ADHD se simt adesea judecați și etichetați pe nedrept, ceea ce le îngreunează parcursul profesional și relațiile personale.
Demontarea acestor mituri este esențială pentru a crea o comunitate mai empatică și mai bine informată. Cu răbdare, înțelegere și sprijinul potrivit, persoanele cu ADHD își pot pune în valoare calitățile și pot avea succes pe toate planurile.
Unde poți găsi sprijin
Dacă bănuiești că tu sau cineva drag ați putea avea ADHD, primul pas este o discuție deschisă cu medicul de familie, cu un medic psihiatru sau cu un psihoterapeut. Un diagnostic stabilit corect te poate ajuta să înțelegi mai bine ce se întâmplă și să găsești cele mai bune strategii pentru o viață echilibrată.
