Cuprins:
Idei principale
- Absintul este o băutură spirtoasă obținută din alcool distilat și plante precum feniculul, anasonul și pelinul (Artemisia absinthium). A devenit celebru ca „Zâna Verde” în Parisul secolului al XIX-lea.
- Contrar reputației sale, absintul nu provoacă halucinații. Cercetătorii au descoperit că tuiona (substanța activă din pelin) poate influența starea de spirit și reacțiile doar în doze mult mai mari decât cele prezente în băutură.
- Efectele intense erau provocate, cel mai probabil, de tăria foarte mare a alcoolului și de consumul exagerat, nu de vreo toxină misterioasă.
Absintul este o băutură alcoolică tare, obținută dintr-un amestec de alcool și plante aromatice – în special fenicul, anason și o specie de pelin numită Artemisia absinthium, de la care îi provine și numele.
Artiști celebri precum Vincent van Gogh sau Pablo Picasso erau mari amatori de absint. În epocă, mulți credeau chiar că halucinațiile atribuite băuturii le-au inspirat unele dintre cele mai mari capodopere.
Se presupunea că aceste viziuni erau provocate de tuionă, un compus chimic prezent în pelin. Realitatea demonstrată de știință este însă alta: absintul nu produce halucinații.
De unde a pornit mitul halucinațiilor?
Acest aperitiv verde a căpătat o aură legendară la sfârșitul secolului al XIX-lea în Paris, datorită artiștilor și scriitorilor boemi care descriau experiențe psihedelice după ce îl consumau.
Băutura le inducea o stare de visare, pe care ei o asociau cu extinderea conștiinței și stimularea creativității. Din acest motiv, absintul a fost supranumit „Muza Verde” sau „Zâna Verde”.
Abia în anii 1970, oamenii de știință au început să studieze riguros tuiona și efectele sale reale. Până atunci însă, absintul fusese deja interzis timp de decenii în numeroase țări.
Alte efecte atribuite absintului
Pe lângă halucinații, absintul a fost acuzat de numeroase tulburări psihice grave, printre care episoade de manie și psihoză. Se credea că acestea duceau la comportamente violente și necontrolate.
I se atribuiau chiar și simptome fizice severe, precum spasme faciale, amorțeală musculară și convulsii.
Despre cei care prezentau astfel de manifestări se spunea că suferă de „absintism” – un diagnostic istoric care s-a dovedit ulterior a fi nefondat științific.
Când și de ce a fost interzis absintul?
Presiunea de a interzice băutura a venit deopotrivă din partea comunității medicale și a autorităților vremii. Punctul culminant a fost atins în urma unui caz penal rămas în istorie drept „crimele absintului”.
Un fermier elvețian și-a ucis soția însărcinată și cele două fiice. A fost găsit în stare de inconștiență în curte și nu își amintea nimic din cele întâmplate.
Ancheta a pus accentul pe faptul că bărbatul consumase două pahare de absint înainte de tragedie. Deși băuse cantități enorme și din alte băuturi alcoolice tari, vina a fost atribuită în totalitate absintului. Elveția a interzis băutura în anul 1905, iar în scurt timp exemplul a fost urmat de multe alte state europene și internaționale.
Ridicarea interdicțiilor
În cele din urmă, studiile de specialitate au arătat că tuiona afectează starea psihică și comportamentul doar atunci când este consumată în cantități uriașe — mult peste nivelul care se poate găsi într-o sticlă obișnuită de absint. În urma acestor dovezi, interdicția a fost ridicată în Uniunea Europeană în 1998, fiind stabilite limite clare de siguranță pentru conținutul de tuionă.
Ce se ascunde, de fapt, în spatele acestor efecte intense?
Cercetările moderne au demonstrat că efectele puternice ale absintului erau pur și simplu rezultatul unei concentrații foarte mari de alcool.
Ca în cazul oricărei băuturi spirtoase foarte tari, dacă bei în exces, organismul va reacționa puternic. Iar conform relatărilor din epocă, persoanele considerate dependente consumau cantități uriașe de alcool zi de zi.
Multe dintre simptomele așa-numitului „absintism” sunt identice cu cele provocate de intoxicația severă sau alcoolismul cronic. Deși rare, halucinațiile pot apărea în cazurile grave de abuz de alcool, iar sevrajul alcoolic și consumul cronic excesiv sunt direct asociate cu episoadele de psihoză.
Cât despre artiștii care susțineau că absintul le deschide mintea? Cel mai probabil, ei descriau primele stadii ale stării de ebrietate, care pot aduce:
- euforie;
- entuziasm și dezinhibare;
- încredere crescută în sine.
În plus, mulți dintre artiștii și scriitorii acelei perioade consumau frecvent și alte substanțe care alterau percepția, precum opiul sau hașișul.
Este absintul modern diferit de cel din trecut?
Și da, și nu. Deși s-a crezut mult timp că rețetele vechi conțineau cantități uriașe de tuionă, analizele de laborator realizate pe sticle originale dinainte de interdicție au demonstrat că nivelul substanței nu era cu mult diferit de cel din sticlele produse astăzi conform standardelor sanitare.
Totuși, unele sortimente din prezent sunt create cu o concentrație de alcool ceva mai scăzută decât variantele istorice.
Cât alcool conține absintul?
În perioada sa de glorie din secolul al XIX-lea, absintul conținea de regulă în jur de 70% alcool pur.
Nici în prezent situația nu este foarte diferită: majoritatea mărcilor de absint disponibile pe piață au o concentrație cuprinsă între 40% și 75% alcool, în funcție de rețetă.
Concluzia
În ciuda miturilor și a reputației misterioase, absintul nu provoacă halucinații și nu îți va oferi capacități creative ieșite din comun.
Dacă vrei să încerci această băutură istorică, privește-o pur și simplu ca pe un distilat foarte concentrat, care trebuie consumat întotdeauna cu moderație și responsabilitate.