Care sunt etapele de adaptare la pierderea vederii

Cele șapte etape de adaptare la pierderea vederii sunt similare cu etapele doliului pe care oamenii le experimentează atunci când pierd pe cineva drag.

Pierderea vederii poate fi o experiență înfricoșătoare, care provoacă multe emoții. Indiferent dacă apare brusc, din cauza unui accident, sau treptat, din cauza unei afecțiuni degenerative, este normal să te îngrijorezi cu privire la modul în care îți va afecta viața.

Dean și Naomi Tuttle au descris aceste șapte etape în cartea lor din 2004, „Stima de sine și adaptarea la orbire: Procesul de a răspunde cerințelor vieții”.

Aceste etape sunt foarte asemănătoare cu cele cinci etape ale doliului descrise de Kübler-Ross pentru pierderea unei persoane dragi.

Mai jos poți afla mai multe despre fiecare etapă de adaptare la pierderea vederii.

Cuprins:

Toggle

Etapa 1: Trauma

Este normal ca o persoană să se simtă speriată și copleșită atunci când își dă seama că și-a pierdut vederea, mai ales dacă acest lucru se întâmplă pe neașteptate. Pot apărea gânduri rapide și stresante despre cum se va schimba viața în viitor, ceea ce poate duce la anxietate puternică.

Pierderea bruscă a vederii este adesea asociată cu diverse urgențe oculare ce necesită asistență medicală imediată.

Persoanele apropiate pot oferi sprijin ascultând și ajutând atât fizic, cât și emoțional. Cel afectat are nevoie de discuții sincere despre situația sa, dar și de o abordare blândă pentru a face față acestei perioade dificile.

Etapa 2: Șoc și negare

În această etapă, mulți oameni se simt detașați de realitate sau au dificultăți în a accepta situația. Le poate fi greu să creadă că vederea lor s-a deteriorat și pot refuza să accepte realitatea.

Amânarea consultului medical poate agrava patologii progresive, cum este degenerescența maculară legată de vârstă.

Adesea, evită să caute ajutor medical imediat, deoarece este mai ușor să rămână în negare decât să înfrunte adevărul că vederea lor nu va mai fi la fel. Unii oameni chiar continuă să facă activități periculoase, cum ar fi condusul.

Apropiații pot oferi sprijin prin:

oferirea de spațiu
răbdare și timp pentru procesare
susținere sinceră

Este important să nu se insiste prea mult în această etapă, deoarece persoana afectată are nevoie de timp pentru a înțelege ce se întâmplă. Mulți nu se simt încă pregătiți să caute ajutor.

Etapa 3: Doliu și retragere

După ce șocul inițial dispare, multe persoane se retrag din activitățile lor obișnuite și petrec mai mult timp singure, intrând într-o perioadă de doliu.

Pierderea vederii poate face dificilă sau imposibilă desfășurarea unor activități, precum condusul, ceea ce poate agrava izolarea și tristețea.

În această etapă, persoanele afectate pot simți:

tristețe
autocompătimire
frustrare
neputință
amărăciune
disperare

Unii pot avea izbucniri de furie sau se pot îndepărta emoțional de cei din jur.

Discuțiile cu cineva care a trecut printr-o situație similară sau participarea la activități plăcute pot ajuta la atenuarea sentimentelor negative și la adaptarea treptată la noua realitate.

Etapa 4: Resemnare și depresie

Etapa 4 se caracterizează prin sentimente de neputință și disperare. Persoana afectată poate să nu mai aibă dorința de a face nimic și să înceteze să aibă grijă de sine.

De asemenea, poate experimenta:

depresie
singurătate
plictiseală
ostilitate
furie
frustrare

Grupurile de suport pot fi de mare ajutor în această etapă, la fel ca și menținerea contactului cu prietenii și participarea la activități sociale. Persoana are nevoie de ascultare, reasigurare și o perspectivă realistă din partea celor de încredere.

Etapa 5: Reevaluare și reafirmare

Etapa 5 marchează un punct de cotitură în recăpătarea unei perspective mai pozitive. În această fază, oamenii încep să creadă că pot recăpăta controlul asupra vieții lor. Ei pot adopta o mentalitate de tipul „viața merită trăită”. Un moment important este atunci când realizează că, în ciuda pierderii vederii, ei sunt aceeași persoană ca înainte.

Persoana poate începe să descopere noi modalități de a desfășura activitățile care îi plac. Totuși, este posibil să încerce să facă lucrurile la fel ca înainte, fără să își adapteze metodele la noua realitate.

Participarea la rețele de sprijin sau activități poate fi benefică în această etapă.

Etapa 6: Adaptare și mobilizare

În această etapă, persoana își dezvoltă abilitățile și tehnicile necesare pentru a trăi cu afecțiunea oculară. Învăță să realizeze sarcinile zilnice într-un mod nou, dar mulți oameni continuă să se simtă stânjeniți în public.

În această etapă, efectuarea unui test de acuitate vizuală poate ajuta la alegerea instrumentelor optice și dispozitivelor de asistență optime.

Apropiații și îngrijitorii pot participa împreună cu persoana la activități noi pentru a sprijini procesul de adaptare.

Etapa 7: Acceptare de sine și încredere

Ultima etapă presupune conștientizarea faptului că persoana are valoare și că afecțiunea oculară este doar o parte din identitatea sa. În această fază, mulți oameni se simt pregătiți să își construiască relații noi sau să le refacă pe cele vechi.

Cei care ajung în această etapă pot avea alternanțe între emoții pozitive și negative, dar, per ansamblu, experimentează o stabilitate emoțională. Ei se pot bucura de activități recreative și pot folosi diverse instrumente și strategii fără a se simți stânjeniți.

Resurse și grupuri de sprijin

Există numeroase resurse și grupuri de sprijin pentru persoanele cu pierdere de vedere. Iată câteva opțiuni care pot fi utile:

Resurse VisionAware de la American Printing House for the Blind
Informații despre vedere de la Academia Americană de Oftalmologie
Grupuri de sprijin Vision Loss Resources
Grupuri de sprijin de la Centrul pentru Persoanele cu Deficiențe de Vedere
Grupuri de tele-suport de la Lighthouse Guild

Află mai multe despre resursele pentru pierderea vederii.

Sfaturi pentru apropiați și îngrijitori

Evitați să fiți prea protectivi.
Oferiți ajutor pentru administrarea medicamentelor orale sau a picăturilor pentru ochi.
Încurajați persoana să fie independentă.
Ascultați când are nevoie să vorbească.
Găsiți împreună soluții pentru diverse probleme.
Tratați persoana la fel ca pe ceilalți.
Întrebați înainte de a face ceva pentru ea.
Adaptați-vă viteza de mers la a sa.
Anunțați-o dacă observați obstacole în cale.
Fiți specifici când descrieți obiecte sau direcții.
Nu mângâiați câinii-ghid fără permisiune.

Concluzie

A face față pierderii vederii poate fi foarte dificil. Este normal să experimentezi o gamă largă de emoții, precum tristețe, furie sau regret.

Pentru a preveni complicațiile severe, controalele oftalmologice regulate și măsurile proactive pentru sănătatea ochilor sunt esențiale.

Multe persoane consideră că grupurile de sprijin sunt utile în procesul de adaptare la pierderea vederii. Poți găsi astfel de grupuri în zona ta întrebând medicul oftalmolog sau căutând online.